Jim Farley, CEO-ul Ford, a declarat că mașinile electrice de mici dimensiuni, cu prețuri accesibile, sunt obligatorii în acest moment, pentru companie, după ce în ultima perioadă „predicțiile în domeniul EV” nu au fost o experiență plăcută.
Șeful Ford Otosan, Guven Ozyurt, a anunțat că modelul Transit Courier, care se mută, odată cu generația a doua, la Craiova, „este gata de producție”, la finalul unei întâlniri a board-ului de directori ai companiei, desfășurată chiar în uzina din România.
Noua familie de automobile comerciale Courier, formată din Tourneo și Transit, cu versiunile electrice ale acestora, a fost completată prin debutul modelului Tourneo Courier, versiunea de pasageri, având și propulsie electrică. Toate cele patru variante vor fi produse exclusiv la Craiova pentru toată Europa.
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a constructorului american, a prezentat primele imagini și informații ale noului automobil E-Tourneo Custom, un vehicul multi-rol, așa cum este descris de companie, care face prte din ofensiva electrică a mărcii.
Șefii Ford au decis ca organizarea companiei la nivel global să desființeze independența afacerii din Europa, în contextul în care constructorul își separă oricum diviziile după sistemele de propulsie.